#Cutiuţa viselor împlinite

#cutiuta viselor implinite
#cutiuta viselor implinite

Cutiuţa viselor împlinite

10 lei

#Cutiuța viselor împlinite reprezintă sprijinul dumneavoastră în campania „Împreună pentru Laboratorul de științe”. Fondurile vor fi investite în amenajarea laboratorului prin achiziționarea de mobilier, aparatură și ustensile necesare desfășurării orelor de chimie, biologie și fizică.

Școala Gimnazială ,,Prof. Gheorghe Dumitreasa”, Girov, ca majoritatea instituțiilor de învățământ scolar din zonele rurale din țară, este într-un mare deficit în ceea ce privește laboratoarele de științe. Mare parte din aceste laboratoare fie se închid și se transformă în săli obișnuite de clasă, fie se comprimă si astfel din 3 laboratoare ajung unul singur. Pasiunea pentru materiile reale i-a facut pe acești copii să își continue aprofundarea materiilor în alte școli. Astfel pregătirile pentru Olimpiade se fac în școlile care au laboratoare pregătite pentru experimente, iar copiii vin cu premii acasă. Noi ne dorim ca acești copii ambițioși să poată împărtăși pasiunea lor și colegilor, să atragem copiii în laboratorul în care pot vedea cum se aplică tot ceea ce ei găsesc scris în manual.

Donează acum, pentru a ajuta la educația și dezvoltarea copiilor din zona rurală și pentru a construi o lume mai bună pentru copiii de mâine!

Fiecare #cutiuță reprezintă totodată o șansă de câștig la tombola ce va avea loc în seara Balului de caritate – „Marile Speranțe” din data de 9 decembrie 2017

POȚI CÂȘTIGA UN SEJUR PENTRU 2 PERSOANE ÎN CHEILE GRĂDIȘTEI, OFERIT DE CĂLĂTOREȘTE CU DRAGOȘ.

Mai multe cutiuțe cumpărate înseamnă mai multe șanse de câștig!

Vă mulțumim pentru sprijin! Împreună clădim viitorul!


Acest produs este unul virtual. Veți primi codul de tombolă drept mesaj la comandă după preluarea acesteia de către un operator și confirmarea plății. Dacă doriți să ridicați #cutiuța fizic, vă rugăm să specificați acest lucru în formularul de checkout. Codurile de tombolă pot fi înscrise până la data de 9 decembrie 2017, ora 12:00 . După data de 8 decembrie, ora 23:59 nu se mai eliberează coduri la tombolă pentru plățile online. 

Cod Produs: cutiuta Categorie: Etichete: , , ,
Calatoreste cu Dragos
CUMPĂRĂ #CUTIUȚA DE LA PARTENERII NOȘTRI
6AM Look

6AM Look
Str. Petru Rares Nr. 35

Cresa Andreea - vis-a-vis de Stadionul Ceahlaul.

Cresa Andreea
Vis-a-vis de Stadionul Ceahlaul.

Maia Outdoor Str. Alexandru Lapusneanu Nr.58

Maia Outdoor
Str. Alexandru Lapusneanu Nr.58

Xbody Concept Piatra Neamt Strada Stefan cel Mare, nr. 50

Xbody Concept Piatra Neamt
Strada Stefan cel Mare, nr. 50

SC. Imprimserv SRL

SC. Imprimserv SRL
Piata Stefan cel Mare, nr. 2, bl.C1, parter.

aRawMatique

aRawMatique
Piata 22 decembrie nr. 1-2

Anna Spa

Anna Spa
Str. 22 Decembrie nr. 16

Efimex Automilano

Efimex Automilano Savinesti.